Sunt momente în viață în care, deși știi exact ce ar trebui să faci, nu reușești să o faci. Ai în minte toate „sfaturile bune” – respiră adânc, gândește pozitiv, ia lucrurile pe rând – și totuși, în mijlocul unei crize, nu ajung la tine. De parcă ar fi scrise într-o altă limbă.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că, în criză, nu mai funcționezi din partea ta rațională. Nu mai ești în acel spațiu calm, în care poți analiza, pune lucrurile în perspectivă și lua decizii echilibrate. Ești, mai degrabă, în modul de supraviețuire. Corpul și mintea ta reacționează rapid, intens, uneori haotic. Emoțiile sunt puternice, gândurile se aglomerează, iar tot ce este „logic” devine greu de accesat.
Este ca și cum ai încerca să citești instrucțiuni complicate în timp ce casa arde. Nu pentru că instrucțiunile nu sunt bune – ci pentru că momentul prezent nu permite folosirea lor.
Mai este ceva important: multe sfaturi sunt corecte, dar nu sunt potrivite pentru acel moment. „Gândește pozitiv” poate fi util într-o zi obișnuită, dar în mijlocul unei anxietăți puternice sau al unei pierderi dureroase, poate suna gol sau chiar iritant. În acele momente, nu ai nevoie de corectitudine. Ai nevoie de siguranță, de spațiu, de reglare. De fapt, înainte să poți folosi un sfat bun, ai nevoie să te liniștești suficient cât să-l poți auzi.
De aceea, primul pas în criză nu este să îți schimbi gândurile, ci să te aduci puțin mai aproape de tine. Să respiri, da – dar nu ca o tehnică „de făcut corect”, ci ca un gest simplu de a rămâne. Să îți permiți să simți ce este acolo, fără să te grăbești să repari imediat. Să accepți că, pentru moment, este greu.
Abia după ce intensitatea scade, chiar și puțin, sfaturile încep să capete sens. Devin accesibile. Devin aplicabile.
Așa că, dacă te surprinzi că „știi ce ai de făcut”, dar nu reușești să faci acel lucru, nu este pentru că e ceva în neregulă cu tine. Este pentru că ești om, într-un moment dificil. Iar în astfel de momente, nu ai nevoie de mai multe sfaturi. Ai nevoie, în primul rând, de puțină blândețe.