Faptul că mergi la terapie nu înseamnă, automat, că te confrunți cu tine sau că faci pași reali spre schimbare. În realitate, lucrurile pot fi puțin mai nuanțate. Uneori, fără să-ți dai seama, terapia poate deveni o formă de evitare.
Când înțelegi, dar nu simți cu adevărat
Evitarea nu arată întotdeauna ca o fugă clară. Din contră, poți fi prezent(ă), implicat(ă), vorbești despre tine, analizezi, înțelegi. Dar, în același timp, rămâi la o anumită distanță de ceea ce simți cu adevărat. Poate te refugiezi în explicații, în concepte, în „de ce-uri”, fără să ajungi cu adevărat la trăire.
Un semn important este atunci când înțelegi foarte bine ce ți se întâmplă, dar nu se schimbă mare lucru în viața ta de zi cu zi. Știi de unde vin anumite reacții, recunoști tipare, dar amâni constant să faci ceva diferit. Și e de înțeles – schimbarea vine la pachet cu disconfort, incertitudine, uneori chiar pierderi.
Când terapia devine un spațiu de confort
Se poate întâmpla și să începi să te simți prea confortabil în spațiul terapiei. Devine locul în care procesezi totul, dar mai puțin locul din care pleci să trăiești altfel. Fără să vrei, terapia ajunge să fie un fel de refugiu, nu un sprijin pentru schimbare.
A observa asta nu înseamnă că faci ceva greșit sau că terapia nu funcționează. Din contră, poate fi un moment foarte valoros de sinceritate cu tine. Pentru că, de multe ori, cele mai importante schimbări nu se întâmplă în timpul ședinței, ci între ședințe – în felul în care alegi să te porți, să reacționezi, să iei decizii.
Până la urmă, terapia nu este doar despre a înțelege, ci despre a începe, treptat, să trăiești diferit. Iar dacă simți că ai rămas mai mult în zona de analiză, poate merită să te întrebi, cu blândețe: Ce anume e încă prea greu de trăit?