Poate ai observat și tu că oamenii care oferă cel mai mult sunt, de multe ori, și cei care ajung cei mai obosiți emoțional. Sunt cei care ascultă, care ajută, care încearcă să fie prezenți pentru toată lumea. Spun „da” aproape automat, chiar și atunci când în interiorul lor simt că nu mai pot. Iar în timp, toată această disponibilitate continuă începe să coste.
Când ești un om empatic, ai tendința să pui nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi. Nu pentru că cineva îți cere mereu asta, ci pentru că simți că așa trebuie. Te simți responsabil pentru starea celor din jur și ajungi să crezi că valoarea ta stă în cât de util ești pentru ceilalți. Problema este că, la un moment dat, începi să te abandonezi pe tine.
Când grija pentru ceilalți devine oboseală
Epuizarea nu apare dintr-odată. Se adună în timp, din lucrurile mici pe care le ignori zilnic. Din momentele în care spui că „rezolvi tu”, chiar dacă ești deja încărcat. Din conversațiile în care îi susții pe alții, dar nu mai ai spațiu să vorbești despre tine. Din nevoia de a evita conflicte și de a nu dezamăgi pe nimeni.
De multe ori, oamenii buni au dificultăți în a pune limite. Li se pare egoist să refuze sau să se retragă. Așa ajung să funcționeze constant pe pilot automat, fără să mai observe cât de obosiți au devenit. Iar corpul și mintea încep, încet, să dea semnale: iritabilitate, lipsă de energie, anxietate, senzația că nu mai au nimic de oferit.
Când ajungi să te consumi pe tine
Există o diferență importantă între a fi bun(ă) și a te sacrifica permanent. Bunătatea sănătoasă nu înseamnă să te consumi pentru ceilalți până când rămâi gol(goală) pe dinăuntru. Înseamnă să poți oferi fără să te pierzi pe tine în acest proces.
Ai voie să spui „nu”. Ai voie să iei pauză. Ai voie să nu fii disponibil(ă) mereu pentru toată lumea. Limitele nu te fac mai rece și nici mai puțin bun(ă). Din contră, te ajută să rămâi întreg(întreagă) emoțional și să construiești relații mai sănătoase.
Alteori, însă, epuizarea nu vine doar din relația cu ceilalți, ci și din presiunea pe care o pui tu asupra ta. Oamenii buni tind să fie și foarte conștiincioși. Vor să facă lucrurile corect, să nu greșească, să nu dezamăgească. Își setează standarde foarte ridicate și rareori simt că ceea ce fac este suficient. Chiar și atunci când sunt obosiți, continuă să tragă de ei, convinși că trebuie să mai facă puțin. Iar această luptă continuă cu propriile așteptări poate deveni la fel de epuizantă ca orice relație dificilă.
Oamenii care oferă cel mai mult și cer cel mai mult de la ei înșiși sunt exact cei care uită să se oprească. Iar adevăratul echilibru începe în momentul în care înveți că nu trebuie să te consumi complet ca să meriți să fii apreciat(ă) sau iubit(ă).